În Canada este o intensă cultură a jocului de hochei. Sute de copii canadieni încep să practice acest sport înainte de a intra la grădiniţă. Din acel moment există campionate pentru fiecare grupă de vârstă iar în fiecare grupă jucătorii sunt evaluaţi şi clasificaţi, cei mai talentaţi fiind introduşi în grupe speciale cu pregătire mai intensă. Până la vârsta adolescenţei cei mai buni jucători fac deja parte din Major Junior A, care este vârful piramidei.

Acesta este parcursul din care se “culeg” vedetele şi este bazat exclusiv pe merite personale. Nu contează cine îţi sunt părinţii sau dacă locuieşti într-o margine a Canadei. Dacă eşti talentat pentru jocul acesta căutătorii de talente te vor găsi. Jucătorii sunt evaluaţi după abilităţile individuale, performanţa proprie şi nu după alte motive arbitrare. Dar oare este într-adevăr aşa?

În anii ’80, un psiholog canadian numit Roger Barnsley a observat un lucru uimitor: marea majoritate a jucătorilor din Major Junior A erau născuţi în Ianuarie, Februarie şi Martie. A extins apoi căutarea la toţi jucătorii de elită din Canada, şi concluzia a fost aceeaşi: 40% erau născuţi în Ianuarie – Martie, 30% Aprilie – Iunie, 20% între Iulie şi Septembrie şi 10% în Decembrie.

Concluzia evidentă? Oamenii născuţi în lunile Ianuarie, Februarie şi Martie sunt făcuţi pentru sportul acesta, în timp ce copiii născuţi în restul lunilor din an doar întâmplător au talent sportiv. Greşit.

Explicaţia pentru această anomalie este foarte simplă şi nu se bazează pe abilităţile personale. Este pur şi simplu o întâmplare faptul că în Canada pentru a fi primit într-o serie de hochei, data naşterii trebuie să fie anul în curs.

Ce înseamnă acest lucru? Că din aceeaşi serie vor face parte şi un copil născut la 1,2 sau 3 Ianuarie, şi unul născut pe 28 Decembrie. Diferenţa talentului dintre ei este imposibil de evaluat, având în vedere că diferenţa de vârstă poate fi de aproape un an. Presupunând că evoluţia abilităţilor o dată cu vârsta ar fi liniară, un copil de 6 ani are practic cu 17% mai multe abilităţi decât unul de 5 ani.

Această diferenţiere în sine nu reprezintă o problemă prea gravă. Datorită sistemului însă, care investeşte mai mult în cei mai talentaţi, pe măsura trecerii timpului diferenţa dintre cele două categorii de copii creşte, primii ajungând să fie “superstars” cu mai puţin talent nativ eventual decât cei născuţi în a doua perioadă a anului, care au de învins două obstacole: diferenţa de calitate a pregătirii şi diferenţa de maturitate.

Din “Outliers – The Story of Success” – Malcolm Gladwell

Importanţa acestui studiu se dezvăluie dacă analizăm sistemul educaţional – cel românesc, pentru că acesta ne afectează direct. Din câte imi aduc aminte când am intrat în clasa I aveam 6 ani şi 5 luni şi erau colegi care aveau peste 7 ani în clasă cu mine. Iarăşi din amintiri cei mai buni la învăţătură erau cam cu un an şi ceva mai mari decât mine. Am recuperat între timp (dovadă ca-mi voi termina doctoratul relativ devreme :D) însă diferenţele de atunci pot fi cu greu puse doar pe seama diferenţei de inteligenţă sau abilităţi.

Factorul care a “aşezat” lucrurile înapoi pe o scală uniformă este sistemul educaţional în sine, care nu i-a ajutat cu aproape nimic pe cei care se diferenţiau în anii de început.

Pentru a avea date corecte despre sistemul actual din România am cerut ajutor tatălui meu. Iată răspunsul: Se pot înscrie în clasa I copiii care au 6 ani împliniţi la data de 1 septembrie (minimul intervalului ar fi 31 august) cu toate că regula este să fie 7 ani împliniţi la 1 septembrie. Maximul intervalului în acest caz este 1 octombrie.

Pe scurt, când cel mai tânăr admis în clasa I are 6 ani şi o lună, cel mai în vârstă are 8 ani fără o lună. În concluzie, diferenţa de vârstă dintre doi copii evaluaţi identic este de maximum doi ani. Cum poţi să faci o notare şi ierarhie corectă, care o să-l afecteze toată viaţa pe junior, în condiţiile în care el e categoria “pană” iar colegii “semi-grea”?

Soluţia pentru a fi corecţi? Formarea claselor de elevi după perioada în care s-au născut – grupaţi în luni apropiate. În felul acesta între copii există mai puţine diferenţe datorate vârstei şi abilităţile vor fi cele care diferenţiază, nu maturizarea.