De când am instalat cablu la tv (aproape două luni) n-am mai găsit timp să citesc nimic. Ce-am reuşit însă, urmărind pasager programele tv în fiecare seară, a fost să realizez că informaţiile care ne sunt servite în permanenţă reflectă incorect realitatea. “Justitiţa românească nu există”, “parlamentarii sunt corupţi”, “guvernanţii sunt incompetenţi” sunt cateva dintre formulările zilnice şi în plus îmi vine în minte celebra profeţie a lui Brucan “România se va vindeca de comunism peste 20 de ani.”

Afirmaţiile de mai sus sunt exemple clasice de manipulare, pe care le auzim în continuare zi de zi, pe toate canalele media, cu mici excepţii. Dar să le luăm pe rând.

1. Dizidenţa lui Brucan

Zilele trecute a fost o ediţie Naşul dedicată revoluţiei şi pieţei Universităţii. În locul interviurilor obişnuite au fost difuzate doar secvenţe filmate – de profesionişti sau amatori – din zilele revoluţiei şi cele care au urmat.

De fiecare dată când aud sau văd lucruri legate de revoluţie mă cuprinde uimirea că ani în şir i-am votat cu toţii pe comuniştii de care ne-am dorit să scăpăm cu atâta ardoare. Comportamentul acesta colectiv al românilor cred că merită introdus în manualele de artă a manipulării şi dezinformării. O naţie întreagă a fost prostită mai bine de zece ani şi opozanţii au fost ignoraţi, cu toate că vocea lor se auzea mai bine la posturile străine. Am fost convinşi să ignorăm tot ce se auzea din altă parte decât televiziunea tătucului Iliescu, de stat. Dar asta e altă discuţie, tehnicile aplicate pe noi înainte şi după “revoluţie” sunt detaliate în Tehnici de manipulare de Bogdan Ficeac, e o carte care trebuie citită.

Revenind la Naşul, în emisiunea despre revoluţie erau filmaţi manifestanţii din Piaţa Universităţii, care ajunseseră să facă greva foamei din disperare că mesajul anticomunist trecea neauzit pe lângă urechile maselor. Apare în aceeaşi filmare marele dizident anticomunist Brucan – aşa cum a fost prezentat el ani în şir după revoluţie – căruia i se pune întrebarea: “Ce aveţi să le spuneţi celor care fac greva foamei în Piaţa Universităţii?” Răspunsul acestuia este şocant, motiv pentru care probabil respectiva înregistrare n-a ajuns prea des la tv. Fraza următoare a fost spusă c-un zâmbet plin de emfază şi dispreţ: “Le spun să mănânce o friptura!”. Comentariile sunt de prisos.

2. Guvernanţii şi politicienii

De data asta mă uitam pe geamul unei pensiuni din Durău, cu televizorul deschis la o emsiune unde era invitat noul ministru al mediului, care a “scăpat” printre cuvinte că taxa de înmatriculare/poluare a fost impusă de UE. Ce voia mormolocul să creadă oamenii de fapt? Că el, Tăriceanu, Vladescu, Vosganian, Boc şi ceilalţi imbecili fondatori şi continuatori ai taxei sunt de fapt nişte prunci nevinovaţi, UE i-a obligat împotriva voinţei lor să impună taxa. Dacă ne gândim că mai sunt oameni care cred “pentru că aşa a zis la tv/ziar” s-ar putea să-şi mai fi câştigat nişte voturi pentru data viitoare, nu?

Iarăşi auzim, cu ultimele modificări ale codului fiscal care distrug firmele mici că guvernanţii sunt incompetenţi. Asta ştim toţi în principiu, doar că nu-i corect. Incompetenţi sunt toţi cei care propun, votează şi impun măsurile astea, însă nu toţi ca reprezentanţi ai noştri. Dacă am urmări de fiecare dată să-i expunem pe micii incompetenţi, individual, cu nume, prenume şi cv, am câştiga două lucruri: în primul rând vor băga mai mulţi la cap să nu-i mai voteze data viitoare (că au dat destul cu mucii-n fasole) şi în al doilea rând vom învăţa să-i distingem pe cei care fac ceva în interesul alegătorilor de cei ajunşi acolo ca să fie manechine pentru alţii. Şi sunt convins că vom reuşi asta, chiar dacă va dura mai mult decât profeţia de mai sus. Totul e să vrem să facem separaţia asta şi să fim un pic mai atenţi.

3. Justiţia inexistentă

Problema asta e la fel de veche ca cea a politicienilor. Peste tot auzim că justiţia e aşa şi pe dincolo, dar în foarte puţine cazuri auzim numele celor vinovaţi. Că nu există pădure fără uscături e clar, mai ales că salariile sunt enorme şi puterea pe măsură. Însă de mult prea puţine ori am auzit numele celor care distrug reputaţia miilor de profesionişti (care în mod surprizător nu-şi dau în vileag colegii, cu toate că le distrug în mod direct şi lor renumele), cu toată tulburarea (ca să folosesc un termen al Patriarhiei) creată de situaţiile controversate. Un prim exemplu este al foştilor securişti din CSM, doar la Cârcotaşi am reuşit să le aud cv-urile complete în eter, unul câte unul. În rest, doar generalităţi.

Al doilea exemplul este excesiv de mediatizatul caz al oierului mioritic. Isteriile naţionale mă fac să mă distanţez de subiectele impuse cu forţa (terorişti, crize, justiţii, etc), însă cu toate că am luat posturile tv la rând (în puţinul timp liber) n-am reuşit să reţin numele celor care au făcut abuzurile, care fac justiţia să cadă în desuetudine. Numele lor, nu picanteria situaţiei, cu poză şi cv ar trebui să le avem zilnic pe ecrane şi în presă, poate cineva din stufosul aparat birocratic pe care-l plătim din greu toţi o să aibă bunul simţ să mai taie macaroana. Interesul de partid/mafiot/pecuniar primează, dar măcar să ştim limpede cu cine avem de-a face, să-i separăm de oamenii corecţi. Am dreptate?

În concluzie, mi-aş dori să fim foarte atenţi la persoanele care fac prostii şi mai puţin atenţi la instituţia pe care o reprezintă. Faptul că cele două se confundă în cazul unei companii, nu trebuie să ne facă să ne comportăm la fel cu cei pe care-i plătim din buzunarul propriu. Cu ăştia trebuie să fim nemiloşi.