Ideea pentru textul ăsta mi-a venit după discuţia cu un programator care mi-a fost recomandat drept “beton” şi în timpul interviului nu a reuşit să încheie o singură propoziţie, de fraze nu mai zic. Concluzia pe scurt: nici nu are importanţă.

După zecile de interviuri pe care le-am ţinut în ultimii ani am observat o diferenţă majoră între candidaţii pentru joburile din IT, în special programatori şi oamenii (aşa-zis) normali, pentru joburi non-it. Primul lucru care îţi sare în ochi este (de regulă) lipsa exerciţiului de comunicare directă, faţă în faţă. Probabil se adaugă şi emoţiile momentului, căci nu mergi în fiecare zi la interviu (doar dacă eşti interviofil :), însă dacă nu acorzi suficientă atenţie candidatului rişti să gândeşti “abia e în stare să lege două cuvinte, cum o să ducă un proiect la final?”. În acelaşi timp, o primă impresie plăcută o fac cei care aplică pentru joburi mai “umane” sau au lucrat în alt domeniu, lucru care-i în favoarea lor şi în defavoarea finalităţii interviului. O persoană care comunică mai bine nu este neaparat un angajat mai eficient. Situaţia asta din urmă e o particularizare a erorii Warren Harding.

Soluţia? e simplu: acorzi mai mult timp citirii CV-ului şi nu te întinzi la discuţii despre vreme. Când treci pe tărâm familiar deja lucrurile merg altfel. Dacă ai dubii, următorul pas e să obţii referinţe de la foşti angajatori ceea ce nu-i aşa greu, cei din Iaşi oricum ne cam cunoaştem, nu-i asa Remus, Dragos, Alex, George? 🙂

În concluzie, e utilă o separare mentală a cerinţelor de comunicare pentru joburile tehnice, mai puţine discuţii generale, de prezentare şi mai mult la obiect.